nonsens

Și încerc câteodată să par profund, să mă gândesc în câte locuri mă poate purta mintea și ciupesc din fiecare idee câte puțin,  normal, sunt neînvățat, nu aș putea să înțeleg ceva în ansamblu, nu pot ajunge să asimilez întregul. Uneori mi-e milă de mintea mea când face comparații, când trage concluzii. Am ajuns să mă comport într-un mod la care mă gândeam cu scârbă, pe care îl consideram nedemn. Am judecat pe alții crezând că am suferit mai mult și mi se cuvine. Nu poți trage concluzii, nu poți ajunge la consens pentru că nu există consistență. Poți doar să încerci să socotești că e mai bine să-ți asumi.

Muie

Bă, a trecut un an şi eu tot aici sunt. Mă gândeam că pe vremea asta invenţia mea revoluţionară m-ar fi umplut de bani ca să nu muncesc niciodată. S-au trezit nişte unii să patenteze veceul cu cotiere înaintea mea. Pe mine mă doare spatele când stau pe veceu aplecat înspre înainte şi am zis că ar fi o idee măreaţă să ai spătar şi cotiere pe veceu dar se pare că îl folosesc numai handicapaţii. Nu mai contează... să vă mai spun câte ceva că eu am mai îmbatrânit un an dar voi tot proşti aţi rămas. Am călătorit prin ţări nemaivăzute, am admirat locuri neatinse de om şi am întâlnit dar eradicat prostia în formă primordială. În timpul ăsta, în aventurile nemaivăzute s-au petrecut multe lucruri ciudate pe care le voi povesti altcuiva şi Fifty Shades of Grey a înnebunit toate pizdele.

Altruism

Şi te gândeşti că eşti prea tânăr frate, nu are rost să te gândeşti la lucrurile astea acum. Încerci să te gândeşti şi la ce ţi se întâplă bun, la lucrurile frumoase din viaţa ta. Degeaba, sunt prea puţine.
Nu îţi poţi scoate din cap faptul că totul e degeaba, fără rost. Îţi faci planuri, ieşi din şcoală, de sub aripa părinţilor şi intri direct "în direct". Trebuie să iei propriile hotărâri, trebuie să iei decizii care te vor afecta serios şi vor avea impact decisiv în timp.
Te gândeşti că trebuie să îţi alegi ca profesie ceea ce îţi place, că nu vrei să vii seara acasă ca taică-tu, trist şi plin de nervi, că trebuie să faci ceea ce ţi-ai ales să faci din plăcere. Treci peste asta, în privinţa locului de muncă te-ai hotărât. La un moment dat trebuie să îţi întemeiezi şi o familie, un partener cu care să ai unele lucruri în comun, poate şi un copil după ceva timp.
Parcă totul prinde o formă acum, zâmbeşti satisfăcut şi îţi imaginezi cum ar decurge totul.  Căcat, te loveşte deodată şi te ia dracu de nervi. Da, faci tot ce ţi-ai propus şi pe urma?
Pe urmă mori ca prostul, deci logic,  ai făcut totul degeaba. Unii ipocriţi îţi vor spune că nu e adevărat, că tot ce ai realizat va rămâne urmaşilor tăi. Un căcat! Nimeni nu a făcut vreodată ceva pentru cei ce aveau să-l urmeze ci pentru bunăstarea lui şi eventual bunăstarea celor ce-l înconjurau. Nimeni nu-şi va rupe spatele pentru ca urmaşii urmaşilor lui să aibă ce mânca, nu există asemenea altruism şi bunătate. Şi până la urmă dacă eu m-am distrus psihic ca să realizez un căcat, ei de ce pula mea nu ar face la fel? Ce au făcut ei să merite respectul şi munca mea, să aibă totul gata pregătit? Şi aşa revii la starea precedentă. Te gândeşti la spusele unui prieten bun: " A munci toată viaţa ca un sclav pentru ca la sfârşit să mori tot ca un câine, e ca şi cum ai munci toată viaţa pentru a-ţi permite un pistol mai frumos ca al celorlalţi după care să îl îndrepţi spre tâmplă şi să tragi, dar cel puţin pistolul tău avea gloanţe de aur".
Nu, nu treci printr-o stare depresivă, e adevărul şi nu există tratament pentru aşa ceva, nu lua în seamă teleshopping-ul. Cine te contrazice mănâncă cacat!

Adevărata natură

Într-o  lume în care toţi arată exact la fel se întâmplă să existe Grovd. Grovd e genul care nu dezvoltă relaţii, niciun fel de relaţii. Nu poate simţi nimic. Când era mic mă-sa l-a întrebat ce şi-ar dori cel mai mult iar ea şi tatăl lui vor încerca să-i îndeplinească dorinţa. El a răspuns că ar vrea să aibă faţa lu' ta-su.
Ce frumos din partea ta să-ţi priveşti tatăl ca pe un model de urmat în viaţă, spune ea înainte ca el să termine ce avea de spus.
Uneori simt că ar trebui să îi rup pielea de pe craniu şi să o port eu, spuse el cu un ton dezinvolt, aşa simt că e bine.
Mă-sa a fugit îngrozită la ta-su povestindu-i ce îşi doreşte odrasla lor cel mai mult în viaţă. N-au stat prea mult pe gânduri şi l-au internat la nebuni. Grovd nu era prost, din contră, avea iq-ul cât ambii părinţi la un loc.
Ajuns la nebuni, este dus în toate camerele pentru a face cunoştinţă cu ceilalţi pacienţi.
Ziua s-a încheiat iar Grovd este condus spre camera lui. Erau două paturi. În partea stângă se afla o persoană dar era acoperită în totalitate cu pătura iar în partea dreapta era patul lui.
Se aşează în pat şi închide ochii atingându-şi vârful degetelor de la mâna stângă cu degetul mare de la aceeaşi mână. Era singurul lucru pe care îl putea simţi. În felul acesta ignora tot ce se afla în jur şi se putea concentra la lucrurile cu adevărat importante.
Grovd murmură nişte numere. 67...81...111. Da, aşa ar trebui să fie. Deşi...încă nu m-au dus să-l cunosc pe cel care conduce locul ăsta iar asta e curios. Colegul de cameră îl aude dar nu vrea să se dea de gol aşa că nu iese de sub pătură dar o ridică puţin, suficient cât să îi poată observa miscările.
A doua zi Grovd întreabă câteva persoane dacă l-au întâlnit vreodată pe doctorul care conduce spitalul dar a primit doar raspunsuri negative şi greu de înţeles. Asta îl făcea să creadă ca ceea ce bănuia el era corect. Pentru a ajunge la director a trebuit să înghită un şobolan şi să lege o infirmieră de gardul spitalului, încă nu ştiu de ce a înghiţit şobolanul...
Planul a reuşit iar Grovd a ajuns la director. La câteva secunde după ce a intrat pe uşă, Grovd l-a înjunghiat pe director în spatele capului şi i-a smuls pielea de pe craniu. În urma ţipetelor înfiorătoare gărzile au intrat şi văzându-l pe director mutilat l-au împuşcat pe Grovd de 37 de ori în inimă.
După ce a căzut mort aceştia s-au apropiat doar ca să descopere cel mai îngrozitor lucru.
Directorul arăta demonic sub masca care i-a fost smulsă de Grovd. Uitându-se unii la alţii, aceştia şi-au văzut pentru prima oară adevăratele feţe şi asta din cauză că directorul era mort. Nimeni nu arăta la fel, asta vedeau ceilalţi din cauza unei halucinaţii induse de doctor. El conducea şi împrejurimile cu ajutorul unor oameni care pretindeau că ajută poporul.
Grovd era singurul care putea vedea adevăratele feţe ale oamenilor iar când era mic şi îşi dorea faţa tatălui său, era din cauză că faţa lui era schingiută.
Final!

- Şi de unde ştii tu lucrurile astea?
- Mai ştii colegul de cameră al lui Grovd?
- Da.
- Eram eu.

Dezbaterea

Ce-ai frate? Timp am destul, am 21 acu, pe la 24 iau bacu, la 30 ies din facultate si mă fac om. Abia atunci începe viața, adică oricum nu cred că am vreo șansă până atunci, bag de seamă că majoritatea pe la 30 de ani încep să se afirme, să facă ceva cu ei. Îmi aprind o țigară și-mi îndrept pixul spre foaie, uite, vă gasesc imediat cel puțin 20 de motive pentru care nu are rost să te obosești înainte de 24, zic eu încrezător cu sprânceana ridicată spre masa unde se aflau ei. Unul cărunt, altul la mijlocul vieții.
 Te rog, continuă, îmi zice cel bătrân. Încerc să găsesc un singur motiv dar nu îmi vine nimic în minte.
 Bine, poate nu ai nevoie chiar de 20 de lucruri care să îți țină ca pretext pentru faptul că faci parte din generația care gândește în loc să facă, spune-mi câteva lucruri care te împiedică să te apuci de viață la vârsta asta. Zâmbește sarcastic cel în mijlocul vieții dând din cap, înțelegându-se din priviri cu cel în vârstă.
 Poate pare că nu am avut contact cu viața reală încă, nu încerc să par ignorant sau ceva, însă nu e nevoie să mă luați peste picior. Până la urmă acesta este și motivul pentru care facem asta, să încerc să înțeleg ce e de făcut în continuare, m-am blocat ca majoritatea celor de vâsta mea.
 Eu am 44 de ani și nu îmi ajunge timpul pentru nimic, rândul tău. Facem concurs de etalat lucruri evidente acum sau ce? Din nou sarcastic.
 Încep să tremur de nervi și aproape îmi pierd calmul, rup pixul și încerc să continui conversația.
Am prieteni prin diferite țări care simt la fel ca mine.
 Eu am câștigat un meci de ping-pong în liceu, rândul tău.
Scrâșnesc din dinți și mototolesc foaia, mă ridic să o arunc la coș. Îmi mai aprind o țigară.
 Bătrânul îmi face semn să mă calmez. Nu o lua personal, subiectul ești tu, însă motivul pentru care facem asta e altul, îmi zice cu o voce răgușită.
Nu mai înțeleg nimic, le zic ridicând mâinile și strâmbând din gură. Eu v-am rugat să veniți pentru a asculta câte ceva din experiența voastră de viața. Ceea ce nu prea ne-a ieșit până acum, apropo. 
 Asta este adevărat dar motivul pentru care am acceptat noi este altul. Dar lăsăm asta pe mai târziu, spuneai de prietenii tăi plecați afară.
 Da, voiau să se descurce singuri să înțeleagă cum e viața înainte să se hotărască cum să o trăiască.
 Și, au înțeles ceva? Ce părere și-au făcut până acum?
 Păi dacă stau să mă gândesc mai bine nu prea le-a ieșit.
 De ce spui asta?
 Păi au trecut de vârsta la care și-au propus să iasă în față... Zâmbesc puțin forțat.
 De ce zâmbești?
 Mi-am amintit un mesaj primit de la un prieten, scot telefonul și îl citesc.
 ”E ora 1:00 și am muncit toată ziua ca un câine....Mâine, adică azi la ora 6 trebuie să mă duc la muncă și voi avea aceeiași zi. Ce căcat, asta sigur nu e ceea ce visam, ne auzim când o să am timp liber, nu prea curând, oricum.”
 Indiferent de ce îți spun ceilalți, totul trebuie făcut într-o oarecare ordine, nu asculta de nimeni și bazează-te numai pe tine. Îmi zice bătrânul cu o urmă de satisfacție în voce.
 Încep să cred că întâlnirea noastră a atins punctul culminant, le spun. Cred că acum am înțeles motivul dezbaterii.
 Ne-am dat seama de asta din momentul în care ai scos telefonul să citești mesajul prietenului tău îmi spun amândoi satisfăcuți.
 Noi tot timpul ăsta am vorbit despre înțelegere, timp și putere! Exclam bucuros ca un copil.
 Asta a fost una din puținele conversații pe care le-am savurat, mă miră faptul, spune sarcasticul.
 Știam de la început că vom ajunge la o concluzie comună, nu am îmbătrânit degeaba.