Subscribe:

Labels

luni, 4 februarie 2019

Întotdeauna prost

Și oricând aveam o problemă și mă simțeam neîndreptățit, neînțeles, urât sau luat în derâdere de către cineva, de fiecare dată mă gândeam " Pf, de abia aștept să traversez perioada de căcat adolescent, să ajung odată la normalitate, la oamenii deștepți, acolo nu există neînțelegeri, certuri pentru cine are încălțări mai scumpe, sau ură nefondată, ei sunt  maturi, corecți și peste toate, ei duc greutatea în spate dom'le, ei sunt exemplul. Au copii și mașini, locuri de muncă și prieteni, portofel cu bani în el, cumpără mâncare și haine, hrănesc câinele și ne plătesc excursiile la Cheile Bicazului, tot ce trebuie. De abia aștept! "
Salut! 10 ani mai târziu, sunt aici. Ce crezi? Un căcat, serios, un căcat. Nu îmi vine să cred cât de nedezvoltați sunt semenii bă. Ți se părea nasol că bălosul coșuros și puturos arunca cu muci în tine? Că mirosea a lapte acru și că blugii lui reflectau lumina din cauza jegului? Exista scuza suprema, era "perioada aceea,vârsta".
Acum ce? Acum au 40 ,50 de ani, răutate provocată de frustrare, imbecilitate, ură, analfabetism covârșitor, certuri ca la ușa cortului între oameni în toată firea. Dacă îndrăznești să corectezi sau poate să oferi sugestii când observi  dezinformare sau frânturi de informații ori informații total greșite împraștiate grosolan și insistent vei fi cu siguranță marginalizat. Se vrea prostie, se vor proști, 90 % din ei nu acceptă altă părere dacă li se spune că greșesc, ba mai mult, chiar dacă li se expune pe hârtie, în fața ochilor, dovada faptului că greșesc, acest lucru nu face decât ca ei să creadă și mai mult că dreptatea le aparține, creierul (și așa pricăjit) se închide și pur și simplu și nu mai ascultă de rațiune, rămân blocați pe mândrie și pe concepția că nu se poate să știe altul mai bine (studiu dovedit).
Cel mai nesimțit lucru e că nemerituoșii aceștia, involuntar dar inevitabil iși vor educa exact în același mod și copiii, doar că rezultatul va fi tragic pentru că aceștia vor dobândi învățăturile părinților dar le vor "upgrada" într-un mod foarte prost, cred ca putem spune că le vor "downgrada". Toate cretinătățile și lucrurile prost învățate vor fi transmise mai departe de zeci de ori mai rău și stâlcit, cu lipsuri și informații foarte eronate. Se numește involuție și este în trend în România, ai vrea să spui că de mult se petrece asta dar nu, o singura generație a nenorocit trecutul, prezentul și viitorul recent al României.
Îți spun pe scurt care generație pentru că bănuiesc că nu o să te prinzi singur. E generația care a fost crescută ca multe alte generații înaintea lor de altfel, într-o anumită perioadă restrictivă, poate anevoioasă cum pretind mulți. Ceva "revoluționar" s-a întâmplat și au primit libertate cu care nu au știut ce să facă. Au făcut ce i-a dus capul, au început să citească mai puțin, să muncească mai puțin dar să vrea mai mult, iar dacă nu li s-a dat și-au luat, au furat.
Da, ei sunt varicele și nu "generația internet sau smartphone" noi am fost educați de ei, tineri profesori analfabeți și politicieni cu teze plagiate, tot ce au văzut la ei au făcut.
Uită-te-n jur, promit că nu mint.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu