Subscribe:

Labels

sâmbătă, 8 iunie 2013

Altruism

Şi te gândeşti că eşti prea tânăr frate, nu are rost să te gândeşti la lucrurile astea acum. Încerci să te gândeşti şi la ce ţi se întâplă bun, la lucrurile frumoase din viaţa ta. Degeaba, sunt prea puţine.
Nu îţi poţi scoate din cap faptul că totul e degeaba, fără rost. Îţi faci planuri, ieşi din şcoală, de sub aripa părinţilor şi intri direct "în direct". Trebuie să iei propriile hotărâri, trebuie să iei decizii care te vor afecta serios şi vor avea impact decisiv în timp.
Te gândeşti că trebuie să îţi alegi ca profesie ceea ce îţi place, că nu vrei să vii seara acasă ca taică-tu, trist şi plin de nervi, că trebuie să faci ceea ce ţi-ai ales să faci din plăcere. Treci peste asta, în privinţa locului de muncă te-ai hotărât. La un moment dat trebuie să îţi întemeiezi şi o familie, un partener cu care să ai unele lucruri în comun, poate şi un copil după ceva timp.
Parcă totul prinde o formă acum, zâmbeşti satisfăcut şi îţi imaginezi cum ar decurge totul.  Căcat, te loveşte deodată şi te ia dracu de nervi. Da, faci tot ce ţi-ai propus şi pe urma?
Pe urmă mori ca prostul, deci logic,  ai făcut totul degeaba. Unii ipocriţi îţi vor spune că nu e adevărat, că tot ce ai realizat va rămâne urmaşilor tăi. Un căcat! Nimeni nu a făcut vreodată ceva pentru cei ce aveau să-l urmeze ci pentru bunăstarea lui şi eventual bunăstarea celor ce-l înconjurau. Nimeni nu-şi va rupe spatele pentru ca urmaşii urmaşilor lui să aibă ce mânca, nu există asemenea altruism şi bunătate. Şi până la urmă dacă eu m-am distrus psihic ca să realizez un căcat, ei de ce pula mea nu ar face la fel? Ce au făcut ei să merite respectul şi munca mea, să aibă totul gata pregătit? Şi aşa revii la starea precedentă. Te gândeşti la spusele unui prieten bun: " A munci toată viaţa ca un sclav pentru ca la sfârşit să mori tot ca un câine, e ca şi cum ai munci toată viaţa pentru a-ţi permite un pistol mai frumos ca al celorlalţi după care să îl îndrepţi spre tâmplă şi să tragi, dar cel puţin pistolul tău avea gloanţe de aur".
Nu, nu treci printr-o stare depresivă, e adevărul şi nu există tratament pentru aşa ceva, nu lua în seamă teleshopping-ul. Cine te contrazice mănâncă cacat!

duminică, 2 iunie 2013

Adevărata natură

Într-o  lume în care toţi arată exact la fel se întâmplă să existe Grovd. Grovd e genul care nu dezvoltă relaţii, niciun fel de relaţii. Nu poate simţi nimic. Când era mic mă-sa l-a întrebat ce şi-ar dori cel mai mult iar ea şi tatăl lui vor încerca să-i îndeplinească dorinţa. El a răspuns că ar vrea să aibă faţa lu' ta-su.
Ce frumos din partea ta să-ţi priveşti tatăl ca pe un model de urmat în viaţă, spune ea înainte ca el să termine ce avea de spus.
Uneori simt că ar trebui să îi rup pielea de pe craniu şi să o port eu, spuse el cu un ton dezinvolt, aşa simt că e bine.
Mă-sa a fugit îngrozită la ta-su povestindu-i ce îşi doreşte odrasla lor cel mai mult în viaţă. N-au stat prea mult pe gânduri şi l-au internat la nebuni. Grovd nu era prost, din contră, avea iq-ul cât ambii părinţi la un loc.
Ajuns la nebuni, este dus în toate camerele pentru a face cunoştinţă cu ceilalţi pacienţi.
Ziua s-a încheiat iar Grovd este condus spre camera lui. Erau două paturi. În partea stângă se afla o persoană dar era acoperită în totalitate cu pătura iar în partea dreapta era patul lui.
Se aşează în pat şi închide ochii atingându-şi vârful degetelor de la mâna stângă cu degetul mare de la aceeaşi mână. Era singurul lucru pe care îl putea simţi. În felul acesta ignora tot ce se afla în jur şi se putea concentra la lucrurile cu adevărat importante.
Grovd murmură nişte numere. 67...81...111. Da, aşa ar trebui să fie. Deşi...încă nu m-au dus să-l cunosc pe cel care conduce locul ăsta iar asta e curios. Colegul de cameră îl aude dar nu vrea să se dea de gol aşa că nu iese de sub pătură dar o ridică puţin, suficient cât să îi poată observa miscările.
A doua zi Grovd întreabă câteva persoane dacă l-au întâlnit vreodată pe doctorul care conduce spitalul dar a primit doar raspunsuri negative şi greu de înţeles. Asta îl făcea să creadă ca ceea ce bănuia el era corect. Pentru a ajunge la director a trebuit să înghită un şobolan şi să lege o infirmieră de gardul spitalului, încă nu ştiu de ce a înghiţit şobolanul...
Planul a reuşit iar Grovd a ajuns la director. La câteva secunde după ce a intrat pe uşă, Grovd l-a înjunghiat pe director în spatele capului şi i-a smuls pielea de pe craniu. În urma ţipetelor înfiorătoare gărzile au intrat şi văzându-l pe director mutilat l-au împuşcat pe Grovd de 37 de ori în inimă.
După ce a căzut mort aceştia s-au apropiat doar ca să descopere cel mai îngrozitor lucru.
Directorul arăta demonic sub masca care i-a fost smulsă de Grovd. Uitându-se unii la alţii, aceştia şi-au văzut pentru prima oară adevăratele feţe şi asta din cauză că directorul era mort. Nimeni nu arăta la fel, asta vedeau ceilalţi din cauza unei halucinaţii induse de doctor. El conducea şi împrejurimile cu ajutorul unor oameni care pretindeau că ajută poporul.
Grovd era singurul care putea vedea adevăratele feţe ale oamenilor iar când era mic şi îşi dorea faţa tatălui său, era din cauză că faţa lui era schingiută.
Final!

- Şi de unde ştii tu lucrurile astea?
- Mai ştii colegul de cameră al lui Grovd?
- Da.
- Eram eu.