Subscribe:

Labels

sâmbătă, 8 iunie 2013

Altruism

Şi te gândeşti că eşti prea tânăr frate, nu are rost să te gândeşti la lucrurile astea acum. Încerci să te gândeşti şi la ce ţi se întâplă bun, la lucrurile frumoase din viaţa ta. Degeaba, sunt prea puţine.
Nu îţi poţi scoate din cap faptul că totul e degeaba, fără rost. Îţi faci planuri, ieşi din şcoală, de sub aripa părinţilor şi intri direct "în direct". Trebuie să iei propriile hotărâri, trebuie să iei decizii care te vor afecta serios şi vor avea impact decisiv în timp.
Te gândeşti că trebuie să îţi alegi ca profesie ceea ce îţi place, că nu vrei să vii seara acasă ca taică-tu, trist şi plin de nervi, că trebuie să faci ceea ce ţi-ai ales să faci din plăcere. Treci peste asta, în privinţa locului de muncă te-ai hotărât. La un moment dat trebuie să îţi întemeiezi şi o familie, un partener cu care să ai unele lucruri în comun, poate şi un copil după ceva timp.
Parcă totul prinde o formă acum, zâmbeşti satisfăcut şi îţi imaginezi cum ar decurge totul.  Căcat, te loveşte deodată şi te ia dracu de nervi. Da, faci tot ce ţi-ai propus şi pe urma?
Pe urmă mori ca prostul, deci logic,  ai făcut totul degeaba. Unii ipocriţi îţi vor spune că nu e adevărat, că tot ce ai realizat va rămâne urmaşilor tăi. Un căcat! Nimeni nu a făcut vreodată ceva pentru cei ce aveau să-l urmeze ci pentru bunăstarea lui şi eventual bunăstarea celor ce-l înconjurau. Nimeni nu-şi va rupe spatele pentru ca urmaşii urmaşilor lui să aibă ce mânca, nu există asemenea altruism şi bunătate. Şi până la urmă dacă eu m-am distrus psihic ca să realizez un căcat, ei de ce pula mea nu ar face la fel? Ce au făcut ei să merite respectul şi munca mea, să aibă totul gata pregătit? Şi aşa revii la starea precedentă. Te gândeşti la spusele unui prieten bun: " A munci toată viaţa ca un sclav pentru ca la sfârşit să mori tot ca un câine, e ca şi cum ai munci toată viaţa pentru a-ţi permite un pistol mai frumos ca al celorlalţi după care să îl îndrepţi spre tâmplă şi să tragi, dar cel puţin pistolul tău avea gloanţe de aur".
Nu, nu treci printr-o stare depresivă, e adevărul şi nu există tratament pentru aşa ceva, nu lua în seamă teleshopping-ul. Cine te contrazice mănâncă cacat!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu