Subscribe:

Labels

miercuri, 23 ianuarie 2013

Nitruţ-Reîntoarcerea

Sinucis şi ajuns pe altă lume, unde femeile nu aveau gură iar bărbaţii pulă, Nitruţ credea că a descoperit locul perfect. Totul era minunat, nu auzeai glas de femeie iar căsătoriile între gay nu aveau rost.
Ca sursă de distracţie, neprihănitul a inventat stand-up-ul şi credincioşii, a doua categorie fiind mult mai amuzantă decât se prevedea.
În ciuda eforturilor sale incredibile şi încercarea celorlalţi în a-l menţine pe Nitruţ ocupat, acesta s-a plictisit de viaţa sinucisă.Nimic nu mai are rost, nimeni nu se ridică la nivelul lui .
Din viaţa sinucisă nimeni nu mai scăpase vreodată, însă aflat într-o luptă indescriptibilă împotriva plictisibilităţii, se gândeşte diabolic la un plan fără cusur. A auzit el că şi lumea în care se află acum are un bos, cineva care e deţine cheile, însă nimeni care a avut curajul să-l caute nu a mai fost văzut vreodată.
După multe încercări nereuşite ajunge într-un final la barosan. Aici află singura regula prin care putea părăsi lumea sinucisă, trebuia să-i garanteze barosanului că odată ajuns în lumea normală, cea a urâţeniei şi a prostiei, îi va trimite acestuia 5 virgine.
Conştient că virginele sunt doar o legendă de mult apusă pe acel tărâm, Nitruţ îi propune şefului o partidă de şah în locul virginelor, însă avea intenţii ascunse, voia să execute inserţia.
Inserţia necesită folosirea creierului la un nivel înalt pentru a putea inserta gânduri sau idei în capul cuiva fără ca acesta să fie conştient.
Nitruţ inventase şahul, deci înfrângerea iese din discuţie. În timp ce barosanul îşi solicita creierul pentru a-şi calcula mutările în avans, băiatul îi plantează ideea că de fapt partida se dispută pentru a hotărâ dacă el îşi merită poziţia de şef în lumea sinucisă. Nitruţ se lasă învins dar pleacă din lumea sinucisă plin de daruri din partea barosanului, acesta fiind satisfăcut de victoria obţinută.

Nitruţ a revenit în lumea noastră şi va continua să lupte împotriva plictisibilităţii, sperând că într-o zi va găsi antidotul.

5 comentarii:

STFViata spunea...

Buna,

Am citit cateva articole de pe blogul tau, si sincer iti spun ca imi pare rau ca nu am descoperit acest blog mai demult .
Organizez un concurs pe site-ul meu si mi-ar face mare placere daca ai participa si tu.
http://stfviata.com/concurs-bloggeri/
Aici gasesti toate detaliile .

Cu Stima,

Catalin spunea...

Mersi de invitatie dar nu o sa mai particip la vreun concurs foarte curand.

Ianculescu Himself spunea...

Nitrut al tau cred ca este in gasca cu Grigore al meu :)

ZvT spunea...

Smecherie .

Catalin spunea...

Nitrut l-a inventat pe Grigore.

Trimiteți un comentariu