Teoria imprevizibilului

În vremea în care planeta era într-o destrăbălare crescândă dar nimănui nu părea să-i pese, se născu Matreea.
Matreea nu a fost foarte norocoasă în viaţă, părinţii au abandonat-o la naştere şi nici fizicul nu o ajuta prea mult însă avea dăruinţă şi un curaj uimitor iar asta urma să ne afecteze pe toţi.
Până ce Matreea a ajuns la maturitate, nivelul degradării era nemăsurabil. Oamenii începeau să moară din cauza bolilor, în special femeile, ele erau purtătoarele şi mureau repede dar infectau câteva zeci de bărbaţi între timp. Rasa umană era pe cale de dispariţie, mai erau doar câteva zeci de femei iar bărbaţi înca pe atât.
Matreea era singura fiinţă pură, nimeni nu o atinsese vreodată, lumea nici nu ştia dacă era umană şi simţea ea în interiorul inimii că ea poate face ceva, poate fi schimbarea. Coincidenţa inexplicabilă face că Nitruţ trecea plictisit, cu mâinile în buzunar şi lovind pietrele cu piciorul prin oraş.

Matreea auzind acestea a fugit într-un suflet să-l întâlnească pentru că era sigură că el are soluţia anti-dispariţiei rasei umane. Matreea intră în bodegă, Nitruţ îşi toarnă wiskey peste care adaugă fin puţină apă de la robinet. Fata încearcă să intre în discuţie cu el dar acesta o întrerupe spunându-i că ştie de ce îl caută şi îşi aprinde o ţigară. Sunetul tutunului arzând putea tăia tensiunea din încăpere şi uimirea de pe feţele celorlalţi.
Eu nu te-am căutat până acum deoarece ceea ce trebuie să faci tu pentru a salva omenirea nu este deloc usor si mai ales onorabil, îi explică acesta. După cum ştii, eşti singura femeie rămasă pură şi printre puţinele rămase în viaţă, apropiindu-se şi mângâindu-i obrazul încerca să-şi facă curaj să îi spună.
Pentru a salva omenirea trebuie să le extragi tuturor bărbaţilor sămânţa rea din ei, după care să le dăruieşti tuturor câte un copil.
Matreea stă pe gânduri o clipă dar răspunde imediat că o să o facă.

Ceea ce trebuie să întelegem noi nu e gestul şi sacrificiul făcut de Matreea ci că aceasta a salvat omenirea dar a rămas necunoscută. Ar trebui să ne gândim oare câte servitoare, gunoiere, mâicuţe şi alte creaturi pe care noi proştii le dispreţuim au salvat lumea dar au rămas anonime?